Catrenele fetei frumoase

Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate să apună
făr� de a-si întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-si umple tiparele,
desăvârsindu-se pe-o treaptă
unde povestile asteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabă inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum �într-o mie si una de nopti�
povestea naste din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna tărna si drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă, vei rămânea
tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.

Sarut

Sarut

Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar

sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut

Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati

si sa ramanem astfel, dusi
ca in "Sarutul" lui Brancusi...

Romanta fără muzică

Romanta fără muzică

Ca ne iubim - si-o stie lumea toata -
E-adevarat;
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti ...
Si nu va sti-o, poate, niciodata ...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ne-am cunoscut în tara-n care-alt'data
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Intr-un amurg de toamna, orchestrate
In violet,
In alb,
In roz
Si-n bleu.
Si ne-am iubit intaia oara-n parcul
In care Nimfele de marmura privesc,
Cu ochii-ntrebatori, catre peluza
Pe care-un Zeu isi pregateste arcul,
Să-si bata joc de cei ce-l ocolesc ...

Si ne-am iubit! ...
Ti-aduci aminte?...
Bluza -
Ah! ... Bluza ta pe sanu-ti decoltat
Parea un peplum de matase, sfasiat
Pe sanul unei Venere ce moare! ...

Si ne-am iubit cu-atata nebunie.
Ca statuele albe ne-au privit
Cu ochi gelosi,
Iar zeul a-mpietrit
In mana cu-o sageata-otravitoare! ...

Si ne-am iubit,
Si-azi toata lumea stie
Ca ne iubim ...
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti! ...

Romanta

Romanta fără ecou

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...

Iti multumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?...
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea,
In lipsa ei,
In lipsa noastra?...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Si nu te-ai prafuit?...

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Să nu te misti...
Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat --
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de portelan!...

Dorul

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt. Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

Din părul tău

Din părul tău

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Si-acum, când tu-mi ineci obrajii, ochii
în parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau --
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

Cantec in doi

Cantec in doi

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
să infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.